Arhivă

  • REVISTA CERCURILOR STUDENŢEŞTI ALE DEPARTAMENTULUI DE LIMBA ŞI LITERATURA FRANCEZĂ
    Volum 12 (2023)

    Revista reuneşte cele mai bune articole rezultate din intervenţiile studenţilor în cadrul celor 5 cercuri ştiinţifice studenţeşti ale Departamentului: Literatură, cultură şi civilizaţie franceză, Lingvistică franceză teoretică şi aplicată, CONTRASTER – Contrastivitate, traducere specializată, terminologie, CENTRAL – Traduceri literare, respectiv Literatura extremului contemporan: Premiul Goncourt. Alegerea studenţilor români (cerc organizat în jurul activităţilor Juriului bucureştean pentru desemnarea laureatului Premiului Goncourt, eveniment cultural internaţional la care Departamentul de Limba şi Literatura Franceză participă din 2013). De asemenea, sunt incluse şi alte tipuri de contribuţii prezentate la diverse manifestări ştiinţifice, naţionale şi internaţionale. Fiecare contribuţie este validată de un specialist, care asumă oficial coordonarea lucrării, precum şi de un prestigios comitet ştiinţific internaţional.