INTERSECȚII LIRICE. POEZIA CONTEMPORANĂ DIN UCRAINA ȘI POLONIA

Întâlniri. Poezii din Ucraina și Polonia, traduceri de Constantin Geambașu, Luiza Săvescu, Vasile Moga, Ioana-Diaconu Mureșan, Marina Ilie și Maria Hoșciuc, prefaţă de Ewa Goczał, postfaţă de Camelia Dinu, București, Tracus Arte, 2022, 190 p., ISBN 978-606-023-435-7

Autori

  • SEBASTIAN-VIRGIL DINCĂ Universitatea din Bucureşti Autor

DOI:

https://doi.org/10.62229/slv13/10

Rezumat

Antologia intitulată Întâlniri. Poezii din Ucraina și Polonia, apărută la editura Tracus Arte, este realizată prin colaborarea mai multor filologi și traducători, printre care remarcabilul polonist Constantin Geambașu și Maria Hoșciuc, cunoscută atât pentru numeroasele sale traduceri din limba ucraineană (mai ales opere ale unor autori ucraineni contemporani, precum Serhii Jadan sau Iurii Andruhovîci), cât și pentru contribuțiile sale în studiul literaturii ucrainene și ruse (analiza postmodernismului în cele două literaturi slave). Antologia reunește poezii din spațiul polonez și ucrainean, spații reprezentate de douăzeci de poeți și poete din ambele culturi care de altfel s-au intersectat de-a lungul vremii în nenumărate rânduri în vastul și diversul spațiu european. Ordinea în care sunt dispuse poeziile înlesnește accesul cititorului la diverse interpretări și maniere de lectură. Poeților polonezi (J. Polkowski, W. Wencel, T. Dąbrowski, T. Szychowiak, R. Wasilewski, K. Szatrawski, R. Honet, A. Lezskiewicz, D. Suska și J. Bargielska) traduși cu măiestrie din limba polonă de către Constantin Geambașu, Marina Ilie, Vasile Moga, Ioana Diaconu-Mureșan și Luiza Săvescu li se alătură seria de poeți ucraineni (S. Jadan, N. Belcenko, M. Laiuk, K. Mihalițîna, H. Kruk, I. Zavadskîi, O. Slîvînskîi, I. Șuvalova, O. Mamcici și D. Lazutkin), traduși exclusiv și cu o deosebită atenție la nuanțe, de către Maria Hoșciuc. 

Biografie autor

  • SEBASTIAN-VIRGIL DINCĂ, Universitatea din Bucureşti

    Universitatea din București
    Masteratul „Studii culturale slave”

slovo13-10

Descărcări

Publicat

2024-03-13

Număr

Secțiune

Book Reviews