Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu, Chipuri ale răului în lumea de azi. Ficțiunea ca necesitate vitală, traduceri de Ileana Scipione și Olivia Petrescu, București, 2024, Editura Humanitas, ISBN 978-606-097-495-6, 106 p.

Rezumat

În câte feluri ficțiunile, în forme fragmentate, intermitente, intră în dialog cu realitatea și o modelează, generându-i o aură mobilă, din care iradiază coduri ale civilității, ale înțelegerii variațiilor proximității și a tot ceea ce numim, convențional, cultură, ca spațiu al întâlnirii? Problemele pe care Mario Vargas Llosa le analizează în unele răspunsuri din convorbirile cuprinse în volumul Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală fuseseră altfel formulate de către José Ortega y Gasset în Studii despre iubire, orientate înspre o viziune asupra reprezentărilor culturale ale erotismului în arta și în literatura europene. Una dintre fracturile în
evoluția acestui fenomen era, pentru Ortega y Gasset, emergența unei micro-societăți curtenești, care generează un model de iubire prin care se proiectează un tipar specific al raporturilor umane, stimulat de fantezia unui ideal, a unui „erotism spiritualist” ce
răspunde unei atenții dublate de năzuință: „La om, a vedea lucrurile […] înseamnă totdeauna a le completa. Încă Descartes observa că atunci când, deschizând fereastra, credea că vede trecând oameni pe stradă, comitea o inexactitate. Ce vedea în definitiv?
Chapeaux et manteaux : rien de plus. […] Strict vorbind, nu există nimeni care să vadă lucrurile în realitatea lor nudă.” (Studii despre iubire, Humanitas, București, 1995, p. 31) Elementul particular al protocolului curtenesc, prin care începe să se cristalizeze și cadrul general al culturii europene, este dat de condiția ca în chimia creației imaginare să se asocieze și entuziasmul, encomionul, o stare de exaltare, prin care distanța față de celălalt ajunge să fie populată de fantezie.